Povestea celor -5. It’s not the numbers, but how you feel

Este un art­icol pe care as fi vrut sa-l scriu de mult, insa cred ca a fost nevoie sa mai adun cateva experiente ca sa ajung aici.

A inceput acum un an: dupa experienta Mont Blanc, am descoperit ca imi doresc foarte tare o alta expeditie care presupune mai mult decat ceva hiking la altitutine. Asa ca mi-am facut noul plan de antrenament : am inceput escalada, antrenamente cardio + intervale si antrenamente de forta.

Desi rezistenta fizica imi crescuse putin, starile de oboseala au devenit din ce in ce mai accentuate.

Nu mai facusem asta de ani de zile (pentru ca eu cred in principiul ca trebuie sa te iubesti si atat, nu conteaza cifrele), m-am urcat pe cantar si am avut un soc: 69 kg si ceva – m-a speriat cifra pe care am vazut-o, pusa in balanta cu inaltimea mea (1.73m – fara tocuri 🙂 ). De fapt, pana acum, mi-a fost chiar rusine sa o spun cuiva.

Ma simteam foarte ok cu mine, dar mi-am dat seama ca nu ma ajuta foarte mult pentru scopul pe care-l aveam, de a evolua in catarare. Si nu intelegeam cum m-am ingrasat fara sa-mi dau seama si facand sport mai mult decat facusem vreodata in viata mea.

Au urmat o serie de alte ‘evenimente’ care ulterior m-au ajutat sa devin ce sunt acum:

• Analize nu foarte ok (colesterol crescut, hormonii tiroidieni deloc in limite normale, ceva noduli crescuti pe tiroida – probleme vechi, dar scapate usor de sub control)
• O tura pe munte incheiata cu un soi de hipotermie care m-a tinut 2 zile in pat

Asa ca am luat decizia pe care o iau intotdeauna – sa fac ceva pentru a fi bine.

Am inceput sa citesc, sa analizez, sa fac teste pe mine, am inceput cursuri de nutritie si mi-am schimbat stilul de viata:

• Am invatat sa-mi ascult corpul, sa-l iubesc, sa-l folosesc cand am nevoie si cum am nevoie.
• Am invatat inca odata ca viata este cel mai important lucru pe care-l avem si nu putem trai decat prin corpul pe care-l avem.
• Suntem un mix perfect intre corp – minte – suflet. Si avem nevoie sa ne iubim.

Dupa o serie de teste pe propriul corp si investigatii, acum :

• Oscilez intre 64 si 65 kg – este o greutate care ma ajuta in tot ce fac – hiking, alergare, catarat, ma simt minunat.
• Din motive ‘tehnice’, noul scop este sa ajung la 63 kg. Poate 62.
• Am invatat ce sa mananc, cand sa mananc, cum sa mananc in functie de antrenamente sau lipsa lor in anumite zile
• Am inteles ca daca NU mananci carne, nu inseamna ca mananci correct sau fara grasimi – inca ma mai lupt cu valori nu foarte ok ale colesterolului.
• Am descoperit care este optimul corpului meu si inca mai am de invatat multe lucruri
• Am descoperit powernap-ul – sesiuni scurte de somn de 15-20 minute cand ajung la epuizare. Fac minuni 🙂
• Mi-am crescut rezistenta fizica, tonusul muscular
• Ma odihnesc mai putin, dar mult mai bine
• Nu ma mai deshidratez in turele lungi pe munte sau la altitudine

Sunt perioada in care lucrez la proiectul pentru cursul de Tehnician Nutritionist si lucrez cu oameni – incerc sa inteleg ce isi doresc, cum functioneaza acum, ce ar putea imbunatati si unde vor sa ajunga, ce le place, ce ii face fericiti (nu numai dpv al mancarii sau al kilogamelor pe care le arata cantarul).

Sa fiu fericita – body + mind + soul, remember? :)

Nu stiu daca mi-am ales cel mai complex sport din cate stiu, dar alpinismul presupune atat, atat de multe:

• Anduranta in conditii aerobe si anaerobe
• Tonus muscular – al intregului corp:
  • Picioarele pentru mers
  • Mainile si trunchiul pentru catarat
• Viteza – n-o sa pot termina niciodata un traseu greu daca nu ma misc rapid
• Putere de a cara – da, am descoperit ca e nevoie de antrenament si pentru asta. E diferit sa te cateri pe un panou artificial intr-o sala cu espadrile, imbracat in tricou si pantaloni lejeri versus sa te cateri la -5 grade, cu bocancii de iarna, 10 kg in spate si haine rigide si manusi.

Nu ma ajuta sa merg doar la sala de catarat, doar sa alerg, doar sa merg la fitness sau doar sa merg in 1-2 ture pe munte. Am nevoie sa le fac pe toate. Si chiar si asa, cand esti sus pe munte, la minus multe grade si ai nevoie sa fii rapid, destept  si curajos, e altceva.

Asa ca….prima data mi-am reglat antrenamentele:

• Am inceput cu cate 3 antrenamente pe saptamana. Am incercat sa integrez 3 antrenamente mai lungi in programul meu. Nu mi-a fost ok – hormonii au luat-o razna, oboseala a devenit aproape imposibil de gestionat, kilogramele la fel.
• Acum fac aproape zilnic antrenamente. Sunt exceptii zilele in care NU fac si imi este greu sa-mi dau pauze – pentru ca imi place foarte tare sa fac sport.
• Antrenamentele sunt ceva mai scurte si cu intensitate mai mica (exceptie fac perioadele premergatoare expeditiilor importante)
• Corpul a invatat acest comportament si deja turele de anduranta le pot aborda mult mai usor – pentru ca imi tin organismul in ‘status’ de effort

In concluzie, pentru ‘mentenanta’ si scopul personal legat de munte, am ales:

• Doua antrenamente de catarat/bouldering pe saptamana
• 1-2 ture pe munte saptamanal
• Incerc o sesiune de yoga sau stretching saptamanal
• 2-3 ture de alergare (daca sunt pe asfalt – si de obicei asa sunt – incerc sa NU depasesc 6-7 km, optim este in jur de 5 km):
  • Fie in viteza
  • Fie ritm moderat + trepte si flotari sau planks
• Un masaj pe saptamana – altfel n-as mai putea sa ma misc. Multumesc, Cata !
• Turele cu motorul se pun? 🙂 La echilibru macar.

Eh, aici sunt atat, atat de multe de spus. Si adaptate fiecarei situatii si fiecarui om.

Incerc sa trasez cateva concluzii pe care le-am invatat (fortat, ce-i drept) in ultimul an:

• nu cred in dietele in care nu mananci:
  • corpul nostru are nevoie de toate tipurile de nutrienti (carbohidrati, proteine si lipide) in fiecare zi. Se pot ajusta temporar daca vrei sa modifici anumiti parametri ai corpului, daca ai nevoie sa suplimentezi ceva din motive medicale sau de performanta, insa NU consider ca e correct sa iti privezi corpul de ceea ce il tine sanatos si fericit. Este o lipsa de respect si de iubire fata de tine.
• am testat diete limitative si m-am straduit 4-5 luni sa revin la un metabolism normal, sa repar ce am stricat, sa re-invat corpul sa se comporte in favoarea mea (sa ma ajute la antrenamente)

Aici e o poveste 🙂 Ce vreau sa spun este ca multe situatii sunt mai greu de abordat de catre o femeie :

• Sarcina – sunt trauma fizice pe care femeile trebuie sa le gestioneze – pofte, cresteri in greutate, hormonii (si aici e atat de greu de intervenit), apoi lupta cu kilogramele si burtica sau celulita.
• Perioadele premenstruale si menstruatia care pot influenta tonusul psihic, anduranta la efort, pot aparea dureri fizice pe care uneori nu ti le explici, cresteri in greutate ( uneori si cu 2-3 kg )
• Femeile nu sunt construite sa faca sport precum barbatii. Iar pentru ca o femeie sa ajunga in zona de performanta, are nevoie de multa putere pentru a-si echilibra psihicul si corpul. Pentru ca totul o ia razna pentru ca, mai apoi, sa se echilibreze.

Mi s-a intamplat pana acum, aproape de fiecare data, sa ma subestimez cand am facut echipa cu barbati (rareori am facut echipa cu o femeie si niciodata in situatiile grele).  De ce? Pentru ca sunt mai puternici, mai rezistenti (la frig, la effort, la carat, la catarat au avantajul mainilor mai puternice, au mai multa masa musculara, picioare mai lungi si deci pasi mai mari).

Dar ceva s-a schimbat odata cu noul comportament al meu de a manca ce am nevoie – pot sa fiu ca ei. Singurele limitari mi le impun eu in functie de ce imi doresc sa fac:

• Nu o sa alerg la fel de bine pe munte ca un barbat daca nu-mi propun asta
• Nu o sa pot ridica greutati la fel ca un barbat pentru ca nu-mi propun asta
• Nu o sa ma catar la fel de bine ca un barbat (aici ma refer la nivel de experienta similar) daca imi folosesc doar mainile

Dar voi merge pe muntii pe care imi doresc sa merg, in acelasi ritm, cu acelasi bagaj si voi rezista la fel de mult. Sau voi fi chiar mai rapida, mai puternica si mai rezistenta.