Mont Blanc – ruta clasica Nid D’Aigle – Tete Rousse – Gouter – Vallot – Varf – retur

Din decembrie, de cand am decis ca vreau sa incerc sa urc Mont Blanc, fiecare weekend incepand cu ianuarie l-am dedicat pregatirii si, de fiecare data cand imi aparea in minte Muntele Mare (asa cum ii spune Ioana), simteam cum imi creste pulsul.

Desi initial am ales sa merg cu un ghid, cumva planurile s-au schimbat pe parcurs si caposenia mea a ales varianta hei-rup-ista de a merge singura. Ca de obicei, lucrurile se aseaza – nu cum vrem noi, ci cum trebuie, asa ca grupul care a plecat pe 22 iulie la drum, hotarat sa urce Grossglockner si Mont Blanc a fost de 4 persoane – subsemnata si inca 3 baieti.

Traseul decis initial a fost:

• Romania – Heiligenblut, Austria -> Grossglockner
• Saint Gervais les Bains/Chamonix -> Mont Blanc
• eventual Slovenia-> Triglav – Romania.

Durata estimata pentru expeditie a fost 2 saptamani.

Asa ca pe 22 iulie ne-am indesat bagajele (si nu glumesc, abia am incaput 4 persoane cu echipament de munte) intr-un Volkswagen Passat wagon.

Pe drum, tot verificand starea vremii pe Grossglockner am constatat ca n-am fi avut nicio sansa sa putem urca in urmatoarele 5-6 zile, asa ca am tras de baieti sa schimbam traseul catre Mont Blanc. Dupa ceva dezbateri, am reusit sa ajungem la aceeasi concluzie – ca este ideal sa profitam de prognoza buna ce se anunta pe Mont Blanc si sa decidem ulterior cum putem urca si pe Gross.

Ziua 1

Prima oprire pentru Mont Blanc: campingul din Saint Gervais les Bains – altitudine aproximativa 800 m. Nu am poposit decat o noapte aici. A doua zi urma sa incepem urcarea pe Muntele Mare.

Campingul este extrem de bine organizat si dotat – cu toalete, dusuri, masini de spalat si un restaurant destul de ok chiar la intrare.

Ziua 2

Ne-am trezit de dimineata, ne-am organizat bagajul de expeditie si am plecat. Distanta de la camping la trenuletul/tramvaiul ce urma sa ne duca la Nid D’Aigle ( aprox 2400 m) este de 2-3 km. Se pot parcurge pe jos fara probleme in cazul in care nu sunteti cu masina.

Este indicat sa ajungeti cu aprox 30 minute inainte de plecarea trenuletului pentru a va asigura ca aveti timp pentru bilete. Orarul trenuletului il puteti afla de la receptia campingului – de obicei circula la 1-1.30 ore sau chiar din statia acestuia.

Trenuletul va va lasa la baza muntelui. Sa retineti ca acelasi bilet este valabil si la intoarcere, cu mentiunea ca trebuie inregistrat (la casa de bilete de la Nid D’Aigle) pentru rezervarea locului la intoarcere. Pentru ca intoarcerea poate fi incerta, recomandarea este sa inregistrati biletul chiar inainte de a va urca in tramvai la intoarcere.

Traseul pe care l-am parcurs a fost pana la refugiul Tete Rousse (3165 m). Diferenta de nivel de 800 m se parcurge lejer in aproximativ 3 ore. Traseul este usor de identificat si urmeaza poteca, destul de larga. Pe alocuri este indicat prin bulina rosie/fuchsia. Pe traseu ne-au intampinat primele imagini ale ghetarului Bionnasay (4052 m), Aguille du Midi (3842 m), capre cu puiuti si am avut noroc de mult soare si vederi superbe. Pe acest traseu nu exista surse de apa, asa ca este bine sa va estimati consumul de lichide pentru 3 ore de traseu cu bagaj si diferenta de nivel de 800 m.

Ultima parte a traseului este pe o zona usor abrupta si stancoasa (asemanatoare cu portiunea Tete Rousse – Gouter), insa departe de a fi tehnica. In final, aproape de platoul pe care este construita cabana Tete Rousse, brusc, a aparut zapada. Este o portiune relativ usor de parcurs fara coltari – personal, am ales sa urc in incaltamintea de trekking (o pereche de Salomon Speedcross 3), iar bocancii de iarna i-am avut in rucsac. Daca ar fi sa aleg acum, as urca in bocanci pentru ca mi-a fost foarte greu sa ii car in rucsac, iar temperatura pe aceasta portiune nu a fost atat de ridicata incat sa nu fi rezistat in ei. Inainte de a pleca, multi mi-au recomandat pantofii de trekking pentru ca sunt mai comozi si respirabili comparativ cu bocancii. Este totusi o alegere subiectiva, insa nu m-a ajutat foarte tare sa trag de 2 kg in plus in rucsacul deja greu.

Dupa amiaza la Tete Rousse nu a fost tocmai placuta pentru mine. Nu m-am aclimatizat atat de repede si am avut stari de greata, ameteli si dureri de cap. Cea mai dificila parte a fost ca nu am putut manca – eram oricum restanta de zilele de dinainte cu somnul si mancarea, recunosc, nu am fost prea atenta cu aceste aspecte si s-au resimtit din plin in cele 2 zile de urcare.

Mancarea disponibila la cabana Tete Rousse pare sa fi fost destul de ok (nu am apucat sa o testez din cauza starilor de greata). Recomandarea mea este sa aveti si ceva batoane sau fructe uscate sau orice aliment care stiti ca va face bine, va place si este usor de transportat. De evitat fructele grele si putin consistente (cum ar fi merele, de exemplu). Eu nu mananc carne si acest lucru m-a limitat si mai mult in ceea ce priveste mancarea. Pentru cei care consuma carne, atat la Tete Rousse, cat si la Gouter veti gasi o masa calda (de tinut cont ca preturile sunt destul de piperate insa).

Micul dejun se serveste la 1.30 noaptea si la 7 dimineata – in functie de cum alegeti sa plecati pe traseu.

Apa – singurele surse de apa sunt sticlele imbuteliate (la 5-6 euro litrul) de la cabana sau zapada topita cu ajutorul primusului, in cazul in care l-ati luat dupa voi.

Cazare:

• Baietii au ales sa stea la cort. Sunt perioade cand zona de corturi este plasata pe zapada si perioade cand este plasata direct pe pietre. Pentru camping nu se plateste nimic, insa recomand sa aveti izopren si saltea pentru atenuarea suprafetei pe care este asezat cortul – este mult mai incomod decat intr-un camping normal.
• Cazarea la cabana – camerele sunt de aprox 20 de locuri. Rezervarea se face inainte de a ajunge la cabana, altfel riscati sa nu aveti unde sa stati. Eu am sunat chiar inainte sa ne urcam in tramvai si mi-au confirmat ca au locuri disponibile. De asemenea, prin asigurarea pe care mi-am facut-o prin Austrian Alpine Club am primit discount la cazare.

Am decis sa plecam la ora 2.15, insa, pentru ca niciunul dintre noi nu mai fusese pe traseu, am stabilit sa nu fim primii care pleaca ca sa ne putem ghida in caz ca ne ratacim.

Ziua 3

La ora 2.15 eram prezenta in fata cortului baietilor – cu o stare de rau mult mai urata decat in ziua precedenta. I-am anuntat ca incerc sa urc, insa daca nu ma simt OK, ma intorc singura. Unul dintre baieti a ales sa nu mearga, asa ca am ramas doar 3.

Traseul spre Gouter incepe printr-o urcare destul de solictanta, dar nu prea lunga (15-20 minute) – pe care am prins-o pe zapada si am urcat-o cu coltarii pusi.

Brusc, zapada dispare si incepe zona de stanci cu portiuni de via ferrata. Sunt insa perioade in care si portiunea stancoasa este acoperita de zapada. La 5-10 minute de la intrarea pe stanci trebuie traversat Grand Couloir – o portiune orizontala ce traverseaza o vale intre crestele versantului ce uneste Tete Rousse cu Gouter, nu foarte lunga (maxim 30-40 m) pe care poti fi surprins de avalansa de pietre. Traversarea culoarului am facut-o pe rand. Fiecare dintre noi a urmarit daca se aud pietre cazand. Regula a fost ca, daca apar pietre pana ajungem la jumatate, sa ne intoarcem cat putem de repede. Daca apar pietre dupa ce trecem de jumatate, sa fortam iesirea de pe culoar. Partea tricky a fost ca traversarea culoarului era destul de accidentata, deci trebuia multa atentie la cum si unde calci, in special pentru ca era noapte si frontala are o raza limitata de vizibilitate. Din fericire, nu am avut niciun incident asa ca ne-am continuat traseul.

Nota: pozele sunt facute la intoarcere, urcarea intre Tete Rousse si Gouter am facut-o noaptea.

Pe masura ce am avansat, au aparut portiuni de via ferrata, iar in lipsa acestora, poteca era destul de stearsa – din cauza rocilor friabile care se tot desprind si acopera urmele. La un moment dat, am deviat putin din traseu si am ajuns pe grohotis, intr-o vale apropiata crestei pe care trebuia sa o urmarim. A fost cel mai dificil moment – ne-a luat cel putin 15-20 minute sa parcurgem cativa metri orizontali printre pietrele care se miscau cu totul de sub tine si nu aveai in ce sa fixezi mainile sau picioarele ca sa poti pasi.

Traseul este in zig-zag pe creasta si are portiuni de via ferrata pe alocuri. Nu este extrem de dificil, dar necesita atentie. Se poate merge fara probleme fara asigurare in coarda, insa recomand sa purtati casca.

Diferenta de nivel este de aproximativ 600 m dintre Tete Rousse si Gouter.

Refugiul Gouter (3815 m)

Gouter se afla deja in zona de inceput a ghetarului, indiferent de vreme, temperatura este ceva mai scazuta decat la Tete Rousse, se simte mirosul de zapada si vantul inteapa usor – chiar si atunci cand este soare. Este ultima sursa de apa pana pe varf (4810 m) – preturile sunt cam la fel sau foarte putin mai mari decat la Tete Rousse – 6-7 euro sticla de apa (1-1.5 l). Daca ajungeti dupa ce se deschide barul, puteti bea un ceai, manca o supa sau chiar puteti lua micul dejun.

Pentru cazare la Gouter: rezervarile se fac exclusive online, in general in luna aprilie pentru sezonul iulie-august al anului current. Plata se face tot in avans si puteti beneficia de reduceri daca aveti cardul/ asigurarea Austrian Alpine Club . In cazul in care nu aveti rezervare, puteti intreba daca au locuri disponibile. Altfel, exista sansa sa va primeasca in camerele de echipare, insa preturile pot ajunge pena la 80 de euro pe noapte, spre deosebire de aprox 50 euro pentru rezervarea normala.

Din zona refugiului Gouter nu se vede varful Mont Blanc, dar poti vedea un foarte mare si abrupt ‘deal’ pe care trebuie sa-l urci. Starea de rau mi s-a agravat, desi reusisem sa urc pana la Gouter. Traian s-a departat usor de noi, eu l-am anuntat pe Cristi ca merg ca pot, iar daca simt ca nu mai sunt ok, ma opresc. M-a sustinut si am continuat sa mergem in acelasi ritm de aici inainte. Pe langa starea de rau, a inceput usor sa se simta si altitudinea, asa ca am micsorat foarte mult pasii si i-am rarit pentru a evita opririle dese. Am incercat sa ne temperam mersul a.i. sa putem merge cat de cat constant.

‘Dealul’ mare si abrupt s-a ‘terminat’ la aproximativ 4300 m – de aici se vedea clar si frumos atat refugiul Vallot, cat si varful. Iar varful parea atat de departe. Ne-am oprit sa ne odihnim si sa mancam ceva – eu am incercat o bucata de paine si am fost surprinsa si amuzata ca, stand in fund pe zapada, oboseam mancand, lucru care nu mi s-a mai intamplat niciodata. Eram convinsa ca sunt la capatul puterilor si ca o sa ma opresc in curand. Am continuat cu o coborare si inca o urcare scurta, dar solicitanta, pana la refugiul Vallot (4362 m). Aici am oprit pentru putin timp, am incercat sa stau intinsa pe ‘paturile’ din refugiu, insa mi-a fost aproape imposibil pentru ca sunt construite din fier rigid si rece, evident.

Desi am avut din nou senzatia ca nu mai resist, ramasesem si fara apa (am uitat sticla de rezerva de 1 litru in refugiul Gouter) am decis sa incercam sa mai urcam putin.

Pasii au devenit si mai mici si mai rari, urcusul parea si mai accentuat – ma tot intrebam daca se poate sa fac pasii mai mici de atat. Din aproape in aproape, am ajuns pe creasta ingusta si ma tot uitam la ceas sa urmaresc altitudinea. Cu 100 de m inainte de varf m-am oprit si m-am asezat in fund si i-am spus lui Cristi :

“De data asta chiar simt ca nu mai am nicio resursa”.

Raspunsul lui calm a fost “Hai sa stam sa ne odihnim cat ai nevoie si vedem apoi ce facem”. Ei bine, cu pasii cei mai marunti pe care i-am facut in viata mea, stare de greata si fara apa ne-am trezit pe o suprafata orizontala de unde se vedea un punct negru. L-am intrebat pe Cristi:

“Ala e varful acolo?”

A ras si mi-a spus “Hai sa vedem”. 

Era varful, o cruce imbracata in steaguri si mesaje.

Nota: nivelul oxigenului la 4810 m era 54.7%. Ceasul pe care l-am avut in tura este Suunto Ambit3 Vertical.

Ziua 4

La intoarcere, am decis sa ramanem la Vallot peste noapte – lucru pe care nu-l recomand nimanui, insa Gouter era full si nu ne-ar fi primit, iar mie mi-era teama sa cobor portiunea de stanci dintre Gouter si Tete Rousse in starea de rau pe care o resimteam. Noaptea a fost lunga, nu am putut dormi deloc pe paturile din fier, in refugiu era extrem de frig, mie imi era in continuare greata, nici Cristi nu era prea fresh, insa de indata ce a rasarit soarele am plecat.

Si toata noaptea nedormita, fara caldura si fara mancare si fara apa – am uitat-o complet cand am iesit din refugiu. Rasaritul era perfect. Drumul pana la Tete Rousse a decurs oarecum normal – cu exceptia unei mici avalanse de pietre pe Grand Couloir. Coborarea se poate face fara probleme pana in Saint Gervais in aceeasi zi.

Abia la Tete Rousse starea de rau a inceput sa imi treaca, resimteam putina oboseala si multa, multa fericire pentru peisajele superbe care mi-au incantat privirea in acea dimineata. Cred ca a fost ideal ca am ramas la refugiu peste noapte. Peisajele sunt priceless la primele ore ale diminetii.

Nota personala:

Mont Blanc este un munte do-able, mai ales in conditii de vreme buna. Evident ca exista riscuri, insa cu respect pentru munte si pentru corpul tau (odihna, mancare, aclimatizare, hidratare) poate fi urcat. Pentru mine, dificultatea a venit din faptul ca nu m-am simtit bine fizic. Greseala pe care am facut-o, dar din care am invatat enorm despre cum sa abordez munti relativ inalti (pana acum nu fusesem decat in Romania si pe Musala) a fost ca nu mi-am respectat corpul. Am avut noroc de vreme excelenta si de un psihic care a tras de mine pana pe varf si inapoi.

Am descoperit ca sunt mai puternica decat credeam si ca orice problema sau lucru dificil se poate rezolva cu pasi mici, mici, rabdare, perseverenta si anduranta. Puterea e in noi. Am descoperit valoarea lucrurilor banale de care ne bucuram zilnic: apa, mancarea, un pat moale, faptul ca suntem sanatosi si dau alta valoare tuturor lucrurilor care ma inconjoara si ma bucur si mai mult de orice.

Viata e minunata, oamenii sunt frumosi!

Detalii tura

Marcaje si timp

Saint Gervais Les Bains – Nid D’aigle aprox 2 ore:

• Mers pe jos 2-3 km din camping pana la tramvai
• Aprox o ora cu tramvaiul

Nid D’Aigle – cabana Tete Rousse aprox 3 ore

• Diferenta de nivel 800 m
• Lungime traseu 3.4 km
• Marcaj bulina rosie, nu foarte vizibil

Tete Rousse – Gouter aprox 3 ore

• Diferenta de nivel 600 m
• Lungime traseu 1.9 km
• nemarcat

Gouter – refugiul Vallot aprox 1.5-2 ore

• diferenta de nivel 630 m
• lungime traseu 3.5 km
• nemarcat

Refugiul Vallot – Varf aprox 2-3 ore

• diferenta de nivel 480 m
• lungime traseu 1.8 km
• nemarcat

Diferenta de nivel intre Nid D’aigle si Mont Blanc – aprox 2400 m, lungime traseu 10.6 km aproximativ (evident, poate varia – nu foarte mult – in functie de vreme si cum se urca/coboara, portiuni de zapada, crevase etc)

Surse de apa

• nu exista surse de apa pe traseu
• se poate cumpara apa imbuteliata de la Tete Rousse si Gouter. Pretul este de aprox 5-7 euro pentru o sticla de 1-1.5 l.
• se poate folosi primusul pentru topirea zapezii. E posibil ca zapada sa apara la 2500 m sau abia dupa Gouter (3800 m) in functie de cum a nins in perioada precedenta

Dificultate

Mont Blanc este considerat un munte cu dificultate medie. Probleme sau situatiile care pot aparea:

• Organism neaclimatizat – recomandarea este sa NU procedati precum am procedat eu. Este destul de anevoioasa urcarea daca iti este rau, esti obosit sau deshidratat. Se poate prelungiri sederea la una dintre cabane pana organismul se obisnuieste cu conditiile altitudinii (lipsa de oxigen). Chiar se poate cobori la o altitudine mai mica daca simptomele sunt accentuate. Ideal ar fi ca inainte de Mont Blanc sa urcati un munte de 3000-3500 m pentru a permite organismului sa se obisnuiasca, insa nu este absolut necesar. Corpul nostru este extrem de puternic si adaptabil, trebuie doar sa ii dam timp. Sunt persoane care nu resimt in niciun fel altitudinea.
• Vremea – este destul de capricioasa si se poate schimba in cateva minute – de la soare si vant slab la viscol si vant puternic. Aceste conditii pot ingreuna urcarea, in special pe portiunile de creasta.
• Majoritatea celor care urca se asigura in coarda. Eu si Cristi am considerat ca nu este necesar, insa este o decizie pe care fiecare ar trebui sa si-o assume.

Echipament necesar

• Rucsac tura 40-45 l
• bocanci de iarna de altitudine (de 5000 m)
• bocanci 3 sezoane/trekking –in cazul in care alegeti sa urcati pana la Tete Rousse cu alte incaltari decat bocancii de altitudine
• piolet tura
• ham
• casca
• coarda
• anouri
• carabiniera
• geaca GoreTex
• suprapantaloni GoreTex
• bluza corp
• polar
• pufoaica
• windstopper
• manusi – preferabil groase sau manusi polar+supramanusi
• colanti (eventual merino)
• pantaloni trekking vara – se poate urca in colanti sau pantalonii din GoreTex
• frontala + baterii de rezerva
• folie supravietuire
• crema de protectie solara – sa fie speciala pentru munte, este foarte importanta
• ochelari soare
• ochelari ski – in caz de viscol
• bete trekking
• sosete – recomandat sosete (merino) de iarna
• caciula
• buff/cagula
• bidon apa sau Camelback
• termos – optional
• pelerina impermeabila pentru rucsac
• genunchiere – daca este cazul
• parazapezi – bocancii pe care i-am folosit au parazapezi incluse, daca aveti bocanci clasici, sunt extreme de utile.
• power bank + incarcator telefon
• Igiena personala:
  • dopuri urechi
  • servetele umede + servetele uscate
  • prosop microfibra
  • power bank + incarcator telefon
  • Trusa medicala (aici sunt doar cateva idei, fiecare ar trebui sa isi ia ce considera necesar): aspirina, paracetamol, analgezic, tifon + rivanol, spirt intr-un recipient mic, talc pentru picioare, ceva de raceala, ceva pentru stomac
  • plasturi
  • magneziu
  • pliculete cu saruri de pus in apa
  • batoane/geluri pentru summit days
  • briceag
  • glucoza – e f utila, mai ok decat ciocolata
• euro cash – la cabane nu se poate plati cu cardul
• In cazul in care decideti sa stati la cort, va trebui sa luati in calcul si echipamentul necesar pentru acest lucru:
  • Cort
  • Sac de dormit
  • Saltea si/sau izopren