Grossglockner – muntele care m-a facut sa simt fluturi in stomac

Cam asa a fost drumul de la 2600 m pana la 3798 m…

Puteti gasi detaliile rutei inregistrate cu Suunto Ambit3 Vertical aici.

Dupa experienta Mont Blanc si cateva Evenimente neprevazute pe drumul din Franta spre Austria, am reusit sa ajungem intr-un final in campingul din Heiligenblut, noaptea la 12. A doua zi am plecat spre Grossglockner, dupa ce, evident, ne-am adunat si organizat bagajele timp de 2 ore.

Ziua 1

Heilegenblut – Glocknerhaus – Salmhutte

Din Heiligenblut pana la baza muntelui (noi am plecat de la Glocknerhaus 2130 m) sunt in jur de 15-20 km. La intrarea in parcul national Grossglockner se plateste o taxa de 35 euro pentru masini.  Si iata-ne pe traseu, eu, de data aceasta mi-am redus cat am putut de mult volumul rucsacului si nu mi-am luat decat strictul necesar.

Traseul se imparte in cateva portiuni:

1. Glocknerhaus – Salmhutte 2644 m
2. SalmHutte 2644 m – Erzherzog Johann Hutte 3454 m
3. Erzherzog Johann Hutte – varful Grossglockner 3798 m

Majoritatea celor care decid sa urce acest munte, parcurg portiunile 1+2 (Glocknerhaus – SalmHutte – Erzherzog Johann Hutte) in prima zi. A doua zi este dedicate urcarii pe varf si coborarii pana la Glocknerhaus.

Noi nu am gasit paturi libere la Johann Hutte (atentie, trebuie sunat inainte cu 1-2-3 zile pentru rezervare), asa ca am ramas peste noapte la Salmhutte.

Traseul de la GlocknerHaus incepe cu o coborare usoara si relative scurta pana la barajul lacului format din apele scurse de pe ghetar. Privelistea este rupta dintr-un basm, pare ireal totul. Dupa experienta cu Mont Blanc, am simtit ca acest munte trebuie sa-l savurez, asa ca m-am oprit de fiecare data cand am simtit nevoia sa admir peisajele.

Dupa parcurgerea barajului (seamana cu Vidraru, insa apa are culoarea unui verde-turcoaz), incepe urcarea unui versant destul de abrupt, insa poteca este in zig zag si incep sa se auda marmotele, in jur totul pare sa fie pictat, asa ca uiti de diferenta de nivel si de rucsacul greu din spate si usor, usor ajungi la 2500 m. 

Din aceasta portiune, pana la Salmhutte, se merge pe un soi de brana usor de parcurs si presarata cu marmote si sunet de apa din vaile ce adunau apa scursa de pe ghetar sau zapada ramasa pe varfurile inalte.

Dupa aproximativ 3-4 ore, am ajuns la Salmhutte 2644 m unde ne-am cazat si am decis sa plecam pe traseu la 5 dimineata. Cabanele din Austria, la fel ca si cele de pe Mont Blanc ofera reduceri la cazare prin asigurarea AAC.

Surse de apa:

• Nu exista pe drum, decat cateva parauri in apropiere de Salmhutte. Ideal ar fi sa aveti apa pentru traseul pana la Salmhutte. Ulterior incep mici paraiase formate din zapada/ghetar insa nu recomand sa va bazati pe ele

Mancarea:

• Atat cabana Salmhutte, cat si Johann Hutte sunt foarte bine pregatite din punctul de vedere al meniului. Preturile sunt decente, chiar mega-accesibile pentru cabane aflate la altitudine mare (2600m, respective 3500 m). Eu nu mananc carne si am avut de ales, ba chiar am facut mofturi de data aceasta 🙂

Ziua 2

Salmhutte – Johann Hutte – Grossglockner – Johann Hutte – Salmhutte – Glocknerhaus. Dimineata am pornit mai greu, eu  🙂 Baietii erau foarte in forma, eu mi-am revenit abia dupa vreo ora de mers.

Traseul incepe relativ lejer, fara urcare abrupta, insa dupa scurt timp de mers pe o brana pietroasa, incep stancile, iar traseul isi face loc in zig zag printre pietrele mari. Inainte de baza muntelui, este o scurta urcare usor abrupta si incepe apoi portiunea de via ferrata care te ‘ridica’ 100-150 m mai sus. Urmeaza o mica portiune de creasta, destul de ingusta si apoi se intra pe ghetar – neaparat cu coltari.

Ghetarul m-a fascinat – este o portiune orizontala, fara diferenta de nivel, insa mirosul ghetii (pe care nu-l mai simtisem niciodata pana acum) si portiunile de gheata albastra mi-au dat acel sentiment ca nu vreau sa mai plec de acolo niciodata. Si acum, dupa 2 saptamani am acelasi sentiment ca m-as intoarce oricand si oricum.

Dupa ghetar, se ajunge foarte repede la Johann Hutte – cabana care te asteapta cu un ceai cald sau o cafea si prajituri geniale. Noi ne-am pastrat prajiturile pentru intoarcere, ca sa ne motiveze. Drumul de la Erzherzog Johann Hutte pana pe varf nu este foarte lung, insa este abrupt (atat portiunea pe zapada/ghetar, car si portiunea stancoasa) si intarzierile pot aparea pentru ca nu incape decat un singur om pe traseu. Asta inseamna ca cei care urca/coboara trebuie sa astepte eliberarea traseului de catre grupurile din sens invers.

Desi am asteptat destul (cred ca am pierdut in total cel putin o ora doar stand pe loc si asteptand sa coboare grupurile care urcasera inainte noastra), am feelingul ca nu am prins o zi extrem de aglomerata si am fost norocosi. Oricum, cand am ajuns pe varf, eram singuri.

Portiunea de zapada este abrupta si destul de dificila (alunecoasa). Am urcat-o in coltari si cu ajutorul pioletului. Brusc, la baza varfului (mai aveam inca 150-200 m diferenta de nivel) zapada se termina si incepe  portiunea de catarare pe stanca.

Bagajele de care nu mai aveti nevoie pot fi lasate la baza traseului pe stanca. Eu am intrebat cativa oameni care coborau daca sunt necesari coltarii si mi-au spus ca nu, asa ca am renuntat sa mai car dupa mine pioletul si coltarii. Le-am recuperat la intoarcere. Traseul este impresionant, sunt portiuni care iti genereaza flashuri cu toata viata ta de pana atunci, zone atat de inguste incat zambesti si te bucuri ca esti in viata si atat! Sunt stanci cu raza de 3-4 m pe care nu ai prinderi si ai nevoie de cateva minute sa decizi cum le treci.

Overall, prinderile sunt excelente, te poti asigura pe barele plasate la fiecare 10-15 m daca ai nevoiem te poti asigura cu coechipierii. Nu este usor, dar este senzational si merita fiecare pas pe care il faci.

Este tehnic, este challenging si iti ridica semne de intrebare si iti confirma ca esti curajos, ca esti in viata si ca ai o tona de lucruri de care sa te bucuri – printre care si muntele asta minunat!

Dupa urcare de aprox 100-150 m, urmeaza o creasta al naibii de ingusta pe care recomand sa o treceti asigurati (fie de barele plasate inainte si dupa, fie sa  va asigurati cu coechipierii). Desi este scurta (maxim 20 m) este portiunea cea mai provocatoare a traseului. Dupa aceast creasta, urmeaza o urcare pe stanca verticala (dar cu prinderi foarte bune) de aprox 40 m diferenta de nivel pana pe varf.

Noi am prins innorat, deci nu stiu sa va spun cum se vede de acolo de sus. Dar stiu cum se simte : se simte ca nimic rau nu mai conteaza, se simte o fericire care nu se mai termina si se simte cum ti s-a instalat un zambet tamp pe fata de care nu poti scapa no matter what.

Coborarea am facut-o prin rapel (pe o singura portiune – cea care precede varful) si in rest prin dezcatarare. Am folosit coltarii si pioletul in exact aceleasi portiuni in care le-am folosit si la urcare si am mancat cu multa pofta strudelul cu mere si frisca de la Johann Hutte. Si dupa ce am dezcatarat toaaate stancile, le-am spus baietilor ca eu raman in urma sa fac poze in voie, fara sa ma grabeasca. Ne-am regrupat la Salmhutte 2644 m si am coborat pana la Glocknerhaus.

Descriere traseu

1. Glocknerhaus – Salmhutte 2644 m
   1. Surse de apa : posibile rauri, dar nimic sigur
   2. Durata traseu 3-4 ore.
2. SalmHutte 2644 m – Erzherzog Johann Hutte 3454 m
   1. Surse de apa : posibile rauri, dar nimic sigur
   2. Durata traseu 3-4 ore.
3. Erzherzog Johann Hutte– varful Grossglockner 3798 m
   1. Surse de apa – nu prea-ti mai arde sa te gandesti la asta, deci e bine sa aveti 1-2 l.
   2. Durata fara asteptare 1-1.5 ore. Se poate intinde pana la 3-4 ore daca sunt multi oameni care coboara.
4. Grossglockner – Erzherzog Johann Hutte– Salmhutte 2644 m– Glocknerhaus
   1. Durata traseu fara opriri 4-5 ore

De tinut cont: greseala pe care am facut-o, desi m-am simtit foarte sigura pe mine, este ca nu m-am legat in coarda de Cristi. Dupa ce am analizat tot ce s-a intamplat, traseul, conditiile, mi-am dat seama ca este un lucru pe care va trebui sa-l fac de acum inainte de fiecare data cand intervine cel mai mic risc. Este posibil sa nu aveti probleme in gestiunea altitudinii si crestelor acestui munte, but better safe than sorry.

Echipament necesar:

• Rucsac tura 30-40 l
• bocanci de iarna
• bocanci 3 sezoane/trekking –in cazul in care alegeti sa urcati pana la Salmhutte 2644 m cu alte incaltari decat bocancii de altitudine
• piolet tura
• ham
• casca
• coarda
• anouri
• carabiniera
• geaca GoreTex
• suprapantaloni GoreTex
• bluza corp
• polar
• pufoaica
• windstopper
• manusi – preferabil groase sau manusi polar+supramanusi
• colanti (eventual merino)
• pantaloni trekking vara – se poate urca in colanti sau pantalonii din GoreTex
• frontala + baterii de rezerva
• folie supravietuire
• crema de protectie solara – sa fie speciala pentru munte, este foarte importanta
• ochelari soare
• ochelari ski – in caz de viscol
• bete trekking – optional, eu nu le-am folosit de aceasta data. Pe portiunile de stanci nu se pot folosi
• sosete – recomandat sosete (merino) de iarna
• caciula
• buff/cagula
• bidon apa sau Camelback
• termos – optional
• pelerina impermeabila pentru rucsac
• genunchiere – daca este cazul
• parazapezi – bocancii pe care i-am folosit au parazapezi incluse, daca aveti bocanci clasici, sunt extreme de utile.
• power bank + incarcator telefon
• power bank + incarcator telefon
• Trusa medicala (aici sunt doar cateva idei, fiecare ar trebui sa isi ia ce considera necesar): aspirina, paracetamol, analgezic, tifon + rivanol, spirt intr-un recipient mic, talc pentru picioare, ceva de raceala, ceva pentru stomac
• plasturi
• magneziu
• pliculete cu saruri de pus in apa
• batoane/geluri pentru summit days
• briceag
• glucoza – e f utila, mai ok decat ciocolata
• euro cash – la cabane nu se poate plati cu cardul

Detalii tura inregistrate de ceas :

• lungime traseu SalmHutte 2644 m –  Erzherzog Johann Hutte – varf – 6.10 km. Detalii aici.
• Lungime traseul varf – Erzherzog Johann Hutte – SalmHutte 2644 m – 6.13 km . Detalii aici.

Nota personala
Grossglockner este muntele de care m-am indragostit iremediabil. M-am simtit foarte ‘primita’ de el, mi-a placut pentru ca a avut trekking, verdeata, gheata si acel miros pe care-l simt prima data in viata mea de puritate, marmote, rauri, stanci, mancare buna la cabane, oameni care mi-au zambit cand treceau pe langa mine, a avut emotie, frica, fericire, lacrimi de bucurie.
Am plans de bucurie, mai ales dupa ce am decis sa raman in spatele baietilor pentru poze. Si cand am ajuns la masina, eram atat de plina de energie incat as fi luat-o de la capat, la frontala, pana pe varf si inapoi– desi eram dupa 15 ore de mers.

Iubesc muntele asta, il ador!